Facturile

De ce am facturile așa de mari?

Ni se întâmplă uneori să deschidem plicul cu factura și să trebuiască să ne așezăm, pentru că nu ne așteptam deloc la cifra pe care o vedem scrisă pe hârtie. (Sau să deschidem emailul și să ne întrebăm dacă monitorul dă eroare, dacă primim factura electronică.) Adevărul e că facturile la utilități pot constitui un procent destul de relevant din bugetul lunar, așa că, evident, e și mai grav când sunt mult mai mari decât ne așteptam.

Am auzit de multe cazuri unde așa ceva s-a întâmplat la factura telefonică – și sunt mai multe motive pentru asta.

Cum poți fi alertat?

Un prieten s-a portat în altă rețea, și nu ne-a spus (sau am uitat) – și am vorbit ore întregi, pentru că aveam multe minute în rețea – iar la finalul lunii… Mda. Am uitat deschise datele – sau copiii s-au jucat cu telefonul și le-au pornit, și am depășit cu mult cota inclusă în abonament. Pentru așa ceva, există o soluție simplă – toate telefoanele au opțiunea de a ne anunța când transferul de date ajunge la o anumită cifră și chiar de a bloca accesul la date după ce este depășită – așa că puteți stabili limita la valoarea datelor incluse în abonament și apoi să folosiți internetul mobil numai dacă este o urgență și să păstrați factura la o dimensiune rezonabilă.

Și da, ați putea face o notă în agendă lângă numele prietenului, ca să țineți minte, pe termen scurt, că acum este în altă rețea. Puteți, de asemenea, să reduceți permanent factura dacă vedeți că aveți activate opțiuni pe care nu le folosiți/nu le mai folosiți. Câțiva euro în fiecare lună se adună, și de obicei opțiunile pot fi reintroduse foarte ușor, dacă aveți nevoie din nou de ele.

Aceiași situație se aplică și la abonamentul la cablu, de exemplu – dacă nu urmăriți canalele suplimentare pentru care se percep taxe în plus, mai bine contactați furnizorul de cablu și renunțați la ele. Sau vedeți ce oferă concurența – mereu sunt oferte la portarea în altă rețea, la firmele de telefonie mobilă, iar unele dintre ele au acum oferte și de telefonie fixă, internet fix, cablu TV – de obicei puteți obține o reducere dacă vă schimbați furnizorul, sau chiar luni gratuite, așa că e bine să aflați cine își extinde rețeaua în zona dumneavoastră.

Ce alternative sunt?

O altă noutate cu privire la concurență este că acum există și alternative pe piața de distribuție energie electrică și gaze naturale – și știm că, mai ales iarna și dacă ai încălzire cu gaze, aceste facturi cresc semnificativ. Vezi dacă te afli în zona de expansiune a acestor companii și cere-le o ofertă – poate ai putea economisi, fie la abonament fie la consum, în funcție de problema de care te lovești.

De asemenea, studiază modul în care folosești curentul și gazul – sigur ai nevoie să consumi atât? Sunt destule aparate care merg degeaba, și adunate consumă – dacă nu oprești calculatorul când pleci de acasă, măcar programează-l să intre în modul de așteptare mai repede, și la fel și televizorul, pentru că altfel îți mărești degeaba facturile.

Caută soluțiile specifice problemei tale

În cazul încălzirii cu ajutorul unei centrale termice, este util să investești într-un termostat de ambient – este un aparat pe care setezi ce temperatură vrei să ai în casă și el oprește consumul atunci când cifra respectivă a fost atinsă. În plus, nu mai ai variații de temperatură, când e ba prea cald, ba prea frig în casă, ca atunci când trebuie să pornești/oprești centrala tot timpul. Există modele mai avansate, care-ți permit să stabilești valori diferite în funcție de zi și oră, după cum știi că va fi sau nu cineva acasă, și ai beneficiul suplimentar de a nu trebui să vii acasă și să găsești totul mult prea rece, dacă îl programezi să înceapă să încălzească, să spunem, cu jumătate de oră înainte să ajungi.