cursuri

Pe ce cursuri merită să dai banii?

Fie că ești foarte tânăr/ă și fără experiență și te întrebi ce job ai putea găsi, ce abilități ți-ar trebui pentru el, fie că te gândești la o recalificare, piața e plină de oferte de cursuri și trening-uri – unele mai ieftine, unele mai scumpe, după buget. Întrebarea majoră este însă – care dintre ele merită banii?

Un prim pas este să verifici instituțiile care oferă cursul – în orice domeniu ai decide să te specializezi, nu vrei să dai bani fără să ai garanția că firma chiar e în stare să ofere ce promite – cunoștințe teoretice, practică suficientă, siguranță în timpul practicii și, nu în ultimul rând, recunoașterea diplomei obținute. Dacă firma este din România, nu ar trebui să fie greu să-i verifici acreditarea – și, de altfel, dacă vorbești o altă limbă și dorești să faci, de exemplu, un curs la distanță pe internet, poți verifica și ofertele de pe internet la autoritățile relevante din țara respectivă. Până la urmă, chiar dacă totul se desfășoară virtual, nu înseamnă că trebuie să pierzi timp și bani degeaba, nu?

Cum afli totuși ce curs merită – ce curs îți permite să te angajezi după aceea, foarte repede, și cu un salariu convenabil?

Cum să alegi o specializare?

Pe primul loc ar fi specializările IT – dar, atenție – există multe specializări IT și durează ceva vreme să poți spune că ești expert într-un domeniu – cei 4000 de euro pe care-i poate câștiga un programator senior nu vor fi la îndemâna oricărui începător. Interesează-te ce alte cunoștințe sunt necesare ca să avansezi – o să vezi că multe companii caută manageri de proiect cu cunoștințe de IT, persoane cu abilități de planificare strategică și multe altele – inclusiv faimoasele soft skills.

Dacă te uiți prin anunțuri de angajare pentru o mulțime de joburi, vei vedea că, de foarte, foarte multe ori, angajatorul apreciază foarte mult aceste soft skills – capacitatea de a relaționa cu alți oameni, de a comunica, de a lucra în echipă. Acestea sunt de multe ori cerințe esențiale dacă vrei să avansezi, în cam orice domeniu – deci sunt întotdeauna o investiție bună, orice ai decide să faci.

Există o ofertă generoasă și în cazul cursurilor de limbi străine – dar sunt atât de multe, pe care să o înveți? Aici există două abordări – alegerea unei limbi cât mai exotice, astfel încât să nu ai concurență, sau alegerea uneia foarte cerute, deoarece relațiile economice, sociale, politice cu țara/țările vorbitoare ale acelei limbi solicită constant oameni care să o cunoască. Fiecare alegere are elementele ei pro și contra – dacă vorbești, de exemplu, malgașa, s-ar putea să fii singurul specialist din țară și să poți cere ce tarif vrei pentru serviciile tale – problema ar fi că e posibil ca solicitările să fie cam rare. Pe de altă parte, prețul pe care-l poți cere pentru traduceri din franceză, de exemplu, nu poate fi prea mare – dar poți fi sigur că există cerere constantă.

Totuși, toate cele menționate mai sus pot dura multă vreme până când sunt stăpânite corespunzător și s-ar putea să vrei ceva care-ți aduce mai rapid un venit. Sau poate pur și simplu nu vrei să stai închis/ă într-un birou toată viața.

E mai bine să ai o calificare?

Interesant e că, în prezent, 37% din firmele din România spun că nu găsesc muncitori calificați pe care să-i angajeze – și aici intră o cerere mare de sudori, lăcătuși, instalatori, măcelari, patiseri, bucătari, etc. Datorită cererii mari, și salariile au crescut pentru aceste posturi – mai ales după câțiva ani de experiență și ceva specializare. Da, pot depăși lejer 1000 de euro pe lună, în România. Și da, principala problemă de care se loveau toți tinerii în trecut – ai studiat asta, dar nu te angajăm pentru că nu ai experiență – pare să se fi estompat foarte mult.

Curs sau calificare la locul de muncă?

În prezent, foarte multe companii sunt dispuse să angajeze personal fără experiență, chiar să ofere calificări suplimentare, pentru a-și acoperi nevoile de forță de muncă. Un alt avantaj al acestor meserii este că, pe piața comună europeană, ele sunt le fel de cerute – și deci oferă o oportunitate în plus celor interesați fie de un venit mai mare, fie de performanță. Este o opinie greșită faptul că singurul mod în care poți avea succes și fi respectat este cu un job care necesită studii superioare – există  în prezent destui bucătari cu stele Michelin care au fost imigranți, care au petrecut câțiva ani în alte țări pentru a se specializa și apoi a readuce la viață bucătăria națională, a-i da un nou impuls.

La fel, după ce au văzut cum se lucrează în alte părți, și alți oameni calificați pot deschide propria afacere, aducând servicii superioare și, astfel, asigurându-și succesul. S-a văzut acest lucru în cazul service-urilor auto, al pensiunilor turistice, al micilor restaurante de familie, magazinelor de reparații/tunat biciclete, etc., deci dacă se întâmplă să ai și un pic de pasiune pentru domeniu, alege-ți cursul preferat și, nu uita, întotdeauna să investești în tine!